Am ars în versul de iubire

Se  aprinde cerul, zările tresaltă,

Îşi ridică fruntea gândul răscolit

Scrijelind în vise cu o tristă daltă

Chipul tău, de vremuri, nins şi viscolit.

În vâltoarea vieţii lacrima uitării

S-a prelins pe geana zilei ce trecu,

Iar amarul clipei din iarba tăcerii

Stinse-n noi iubirea şi nu mai crescu.

Şarpele-ndoielii cu privirea-i trează 

Străjuieşte câmpul pe care-nfloream;

Aruncând grăunţe de venin  veghează,

Să-ncolţească-n lanuri ciulinul infam.

Am cules în versuri - gânduri şi speranţe, 

Le-am dat strălucirea soarelui de mai,

Brâul de lumină le-a-mbrăcat în nuanţe 

Să şoptească vesel ca un cânt din rai. 

Jugul şi căpăstrul pus-am poeziei 

Şi am înhămat-o la plugul cel vechi 

Să răstoarne brazda reavănă-a câmpiei,

Şarpelui să-i cânte, duios, la priveghi. 

Clopoţelul sună-n tresăriri de clipă

Amarul gonindu-l cu glasul voios,
Arde iar iubirea ce se înfiripă

Răsărind din trupul tăcerii spinos.

Peste cerul vieţii poezia-mi râde

Risipind ninsoarea, viscolul cumplit,

Şi-n adâncuri rele, umede şi hâde, 

Arunca-voi dalta care te-a cioplit! 

11.11.2015

Adina V.
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate