Ți-ai pus și azi tăcerea în norii de pe cer,
pe pajiști de cerneală doar un licorn mai cer
să dezmorțească-amurgul organic dintre noi
cu-o lacrimă de sânge în versurile noi.
Antonimii spectrale aduse la un loc,
suntem departe-aproape, avem sau nu un loc,
dar inorogul mitic pe amândoi ne poartă
incandescent, albastru, către aceeași poartă.
Adina V.
20.04.2018
RăspundețiȘtergereCe bine-i spui lui ăla ce-și spânzura tăcerea
Pe norii de hârtie și pajiști de cerneală ,
Să dezmorțească-amurgul ce seamănă durerea
Prin versuri sângerânde în haine de beteală...
Aleeex! :))
RăspundețiȘtergereCe mult îmi plac replicile tale!!! :)
Mulțumesc mult!
Cu drag, o zi frumoasă!
Imi esti mereu ,si pot a zice,
RăspundețiȘtergereCu versul tau-inspiratrice
De-aceea n-am sa pot sa tac
(Ar insemna ca sunt sarac)
Nu ești sărac în poezie,
Ștergeredoar ea e veșnică, se știe... :)
Amin,Amin,asa sa fie!Iar tu sa-nnoti in poezie!:))
RăspundețiȘtergereMultumesc, Alex! Fie sa fim cat mai multi! :)
RăspundețiȘtergereCu drag!