
Mi-alunecă pe brațe meduzele de sticlă,
spectral îmi pare dansul în care m-au primit,
mă scufundam în noapte, dar cineva îmi schimbă
evanescența caldă c-un aspru răsărit.
Mă pierd în cadrul zilei, mă prind de o secundă,
îmi las pe ea amprenta, mă-mbrac în frig și cald
și-n toamna din poeme, deodată, sunt o stâncă
printre meduze-păsări cu aripi de cobalt.
adina v.
25.11.2021











