Blogul cu poezii

miercuri, 20 martie 2019

Să fie poezia o ne-nțeleasă cale
de-a fi asemeni celui ce înțeles nu are?

Mă rog să fiu ca vântul, să-mbrățisez pădurea
și frate omul, iarăși, să fie cu natura,

cuvântul să renască a dragoste, a dor,
să fie doar poetul prin lume călător,

lipsiți de orice rele, păcatele s-or pierde,
pământul va renaște, de astă dată verde,

deschisă e fereastra spre bezna de afară,
ci noi, lumina noastră s-o facem să răsară,

nu doar cuvântul este atotcuprinzător,
la fel ca și poetul, el este muritor

de nu cuprinde-n sine o ardere firească
prin care universul începe să vorbească

precum vorbit-au alții, și totuși, diferit ,
aceasta este calea lipsită de sfârșit,

această contopire cu Tot, cu timp , cu moarte,
cu viata și natura din care suntem parte,

acesta este drumul neînțeles pe care
a scrie poezie e marea evadare.

adina v.