Adina V. - Cosmogonie ratată

Pe când Unul se umflase în bășica de lumină

atîrnată sub lămpașul prins de creanga unui nuc, (LB)

descifra tăcut poetul universului o vină

pentru toată neputința îmbrăcată-n vers caduc. (LB)

Ramuri de ispită dulce frunzăreau pe foaia albă

printre spații obosite ce obstacole puneau

dorului de nemurire coborât din sfera-naltă

când nadirul și zenitul într-un punct se întâlneau.

Universul de culoare se-ascundea într-o secundă

înghițită de voluta devenirii creatoare,

iar poetul, astăzi, scrie și-n adâncuri se scufundă

prin big-bangul poeziei unde locul nu-și mai are.

Creanga nucului, uscată, vremuri noi visează tristă,

umbre lungi de întuneric se întind și se despart,

dorm istorii sub copacul care nici nu mai există,

pe când Unul se destramă, luând cu el lămpașul spart.

adina v.

11.03.2021

Scrisă dintr-o joacă, în prima strofă sunt replicile domnului Liviu Bordaș, versul al doilea și al patrulea.