Adina V. - Așteptându-l pe Esenin

Mălinul lui Esenin a încetat din viață,

prin stepa argintie se-aude-un clopoțel,

regrete fără număr ca fluturii se-nalță

spre orizontul aspru cu norii de oțel.

Pe-ntinderea pustie zăpada se așterne,

în bibliotecă-așteaptă o carte noul an,

a-ngălbenit ca frunza poemelor moderne

privind cum linge focul, în vatră, un buștean.

Din depărtări se-aude o sanie cum vine

pe înghețata frunte a unui lac bătrân,

mesteacănul din Reazan începe să-și încline

străvechiul scut de frunze către al său stăpân.

Se-ntoarce azi Esenin spre Rusia natală,

la dangătul de clopot firave sălcii plâng,

din rănile deschise curg lacrimi de cerneală

și-n foile uitate dintr-un ceaslov se strâng.

De-o veșnicie parcă, stă la portiță Anna,

parfumul verii doarme ascuns în samovar,

morarul nu mai este, doar într-un colț, e haina

ce o purta măicuța când îl chema-n zadar.

Trec anii tinereții precum zăpada moare

când razele în joacă se fugăresc pe deal,

tristețea e cuprinsă de gânduri migratoare,

armonica îngână un recviem banal.

Cu degete lemnoase, de dincolo de moarte,

Esenin mai ciupește o salcie de șold,

când ațipește luna, se reîntoarce-n carte

lăsând în urmă lacul pătat de colbul blond. 

adina v.

30.12.2018

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate