Cu toată liniștea absurdă
a emisferei unde sunt,
cuprins de febră în cuvânt
am pus catrenele să râdă.
O auroră dizolvată
trei puncte lasă de culoare
finalului absurd din care
plonjau abstract iubiri de vată.
Pe-un raft, extenuată, plânge
într-un corset de balerină
o prună-n bol de tescovină
hrănind himere în meninge.
Deodată, o cerboaică blondă
se detașează din decor
și pocnind scurt dintr-un picior
cornițe false vrea să vândă.
De pe-o banchiză eșuată,
abia mai respirând povești,
un pește-ți cere să te-oprești
să-ți spună-o vorba deșucheată.
Lupul, expert în erezie,
insultă grav cu glas de miel
tot universul paralel
urlând prelung în poezie.
Un licăr de speranță veche
valsează-n miezul putrezit
al unui măr ce-a limpezit
cine conduce în pereche.
Văzând atâta indecență,
mă plimb ca larva pe uscat
și mai înghit un predicat
s-ajung ușor pân' la urgență.
Punând catrenele să râdă,
de-atât amar ce am gustat
iau arma și când merg în pat,
să-mpușc un vis, să-l văd cum zburdă!
Adina V.
11-09.2018
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas.