Adina V. - Pustiu

imagine realizată de Eugen Nicanor

Eram, cândva, cei mai frumoși nebuni

ce adormeau cu zorile pe gene,

credeam în noi, credeam și în minuni,

minutele le destrămam alene.

Din sânul greu al nopții ne nășteam,

ne-mbrățișam, copii, printre cuvinte,

o rază de-ntuneric de la geam

ne ocrotea de ziua care minte.

Eram a ta, erai numai al meu, 

un univers ascuns în emisfere,

un tu și eu ajuns la apogeu

ce nu avea cuiva ceva a cere.

Ce fericiți creșteam în primăveri 

și dam în pârg în verile toride,

dar toamna a venit de nicăieri

și stă la rând o iarnă ca un gâde.

Acoperiți de frunze și de ploi

tăcerile au devenit o rugă,

noi am uitat ce-nseamnă să fim doi

și un pustiu iubirea o subjugă.

Și mult prea triști privim înspre trecut

înlănțuiți de tot ce-a fost odată,

ne mai iubim, c-un zâmbet prefăcut,

în nopțile cu iz de altădată.

Adina V.

14.09.2018
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate