Cântec de toamnă

Cântă peste văi pădurea cu ochi verzi de peruzea

Alinând întreaga fire cu murmur de rămurea,

Cerul ca o boltă-aprinsă de un ochi incandescent

Străjuieşte orizontul cu un zâmbet inocent.

Doarme legănată luna de al stelelor alai 

Peste lacrima din nouri răsfirând părul bălai,

Şuşoteşte lin izvorul în acorduri de vioară

Când, cu buzele-i sfioase, îl sărută-o căprioară.

Farmecul pluteşte-n aer în oceanul de smarald

Răsfirând bobul de rouă cu un dulce tremurat,

Zumzăie uşor albina, zâmbind tandru către floare

Când, în sacii de lumină strânge miere şi culoare...

*

Deodat', se-aude-un foşnet ca un geamăt întrerupt,

Iar seninul se ascunde sub un nor cu păr cărunt,

Cu suflarea sa tăioasă şi toiagul argintiu

Răscoleşte printre arbori tot veşmântul arămiu,

Se închide în tăcere floarea tremurând de frig,

Murmură sfârșit izvorul când torentele-l înghit,

Glas de tunet, vuiet, ropot se aude din înalt

Când prin neguri luminoase toamna dă primul asalt.

Se ridică peste ramuri gândul unui vânt turbat

Presărând rugina oarbă peste codru-nfiorat

Iar de sus tuşeşte bolta, aruncând lumini din ea

Prin pădurea răvăşită, cu ochi trişti, de peruzea...

Adina V.

11.10.2015

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate