sâmbătă, 26 martie 2016

Şi taci...


Am ţesut amintiri zdrenţuite de timp,
Măcinate viclean de rugina uitării
Ca  piatra ce-ascunde poveşti din Olimp
Prizonieră-n nisipul rece al mării.

Am pictat anotimp de visare şi basm
Într-o lume străina, pierdută bizar,
Melodii am creat din barbarul sarcasm
Şi-am băut roua dulce topind un gheţar.

Azvârlit-am cu soare-n amurgul ceţos
Să întorc iarăşi ziua în clipa dintâi,
Să tresară caisul cu zâmbet lemnos
Şi o şoaptă sfioasă să-ţi spună: Rămâi!

Ce straniu e voalul de-obârşie sacră
Prin care dansează vitralii cereşti,
Hipnotic tăciunii pulsează în vatră
Sclipiri primitive cu arderi fireşti.

O lume vrăjită, închisă-ntr-o sferă
Te-aşteaptă să vii, să cunoşti paradisul:
Hai vino, iubite, în lumea secretă
Şi taci, când în noi înfloreşte caisul!

Adina V.

26.03.2016

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate  

5 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos este conturata trăirea-impuls de-a şopti:"Rămâi",..."să cunoşti paradisul"universului meu propriu unde,nu intră decât cel ce e pe frecventa sufletului meu şi,"taci",să auzim in tăcere "când in noi înfloreşte caisul".Superb,felicitări,Adina!!!(Voica)

      Ștergere
  2. Nu tac...sunt versuri care imi plac!.Atat de frumos!!!.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cuprins e de dor,batranul cais
    Asteapta o strofa,asteapta un vis...

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc tuturor pentru popas.

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate