Ţipa o floare veştejită
în vântul rece din artere,
cu sunete de-adânci crevase
se răscoleau în mine sfere
necunoscute, reci , rebele,
născute dintr-un vortex plin
de lumi stelare , inelare,
ce mă minţeau că un destin
e scris de zei, de sfinţi,
de luna rece sau de soare.
Şi-atunci, de unde-atâta chin,
când cerul, posedat de stele,
revarsă pe pământul mort
fluide argintii să-l spele
de negura ce l-a cuprins
şi-l ţine strâns, cu-nverşunare?
Cum pot cuvintele greoaie
să râdă-n cor de toate cele?
Cum pot să mai visez o floare
sau să-nverzesc în ram de stea
când duc, tăcută, în spinare,
păcatul de a fi a ta!
Adina V.
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere