iau aripile zdrenţuite de la ultimul zbor
umplu golurile cu bucăţi azurii de cer
din visurile mele
colorez gânduri fericite cu ele
lipesc petale clipelor trecătoare
apoi le prind de umerii aplecaţi
a închinăciune
închid ochii
poarta separă două lumi diferite
poarta separă două lumi diferite
privesc universul din mine
pulsând a chemare
ascult zgomotul sângelui ce loveşte în artere
ca un torent uitat de vreme
repetă la nesfârşit
strigătele furibunde
a dorinţă de înalt
frica pecetluieşte secunda în care
încet vibrez din aripi
mângâi aerul cu atingeri uşoare
de teamă că nu voi zbura
dincolo de golul din mine
peste lumea din jur
adun energiile visului
le prind mănunchi în inimă
împletesc lumina cu speranţa
apoi ridic privirea
în care se oglindesc stelele
inspir farmecul înaltului
mă ridic pe vârfurile picioarelor
şoptesc iubire zâmbind
din inimă ţâşnesc
fluide stelare
uit de mine
şi zbor...
Adina V.
3.01.2016
Adina V.
3.01.2016
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Doamne! De cata vreme nu am citit minunatele si inspiratele d.voastra poeme! Tot alergand printre pagini am pierdut din vedere esentialul: poezia! Ceva ce nu as uita niciodata... Si totusi am uitat.Dar mi-ati adus aminte .Sarut mainile creatoare.Ca de obicei un poem de care te deslipesti greu.Nichita e un reper pentru inimile flamande de adancimi care nu ni se arata.Doar unii mai amintesc de el,si eu innebunesc doar amintindu-mi ce usor a trecut.Dar lauda meritati ,pentru aduceri in actual.Felicitari? E putin.Dar ce alceva sa adaug? Va respect
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult, Constanta :) Pentru mine aprecierea ta este cea mai mare rasplata :) Mai ales ca am incercat un stil care e destul de nou pentru mine:)
RăspundețiȘtergereSa nu-l uitam pe marele Nichita !
Te imbratisez cu mult drag, Constanta!
MIRIFIC!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru popas:)
Ștergere