Alerg prin iarbă şi foşneşte
Cuvântul dulce, înverzit,
Ce poartă straiul de poveste
În poezii ce-au răsărit
Când un zefir adie-n rime
Lăsând parfum de trandafir
În versul fin ce în vechime
Mă poartă azi, ca musafir.
Ce dragă mi-este dimineaţa
Răsfrântă-n geamul din odaie
Şi ce frumos mă cheamă soaţa
Să prindem razele în claie.
Cum cresc sfios în mine muguri
De-atâta fericire pură
Când sorb seninul din înalturi
Şi mă dezic de tot ce-i ură.
Pun aripi gândului să zboare
Pe plaiul verde de acasă
Şi mioriţa cea bălaie
O readuc din nou la viaţă.
Mă prind de streaşina uitată
A mânăstirii ce-n cupole
Ascunde-o şoaptă înfundată
Şi-o plâng pe Ana lui Manole.
Mă-mbrac cu versul meu curat
Cum îşi punea cojocul tata
Şi mă încing cu brâul lat
De slove ce-mi dictează soarta.
Mi-e hărăzit ca din condei
Să scriu în graiul strămoşesc
Şi haina cerului deschei
Să rup din rai, să daruiesc.
dedicată lui Victor Bragagiu, poet ce învie în poeziile sale limba romănă curată
Adina V.
18.03.2016
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereTrăim în modernism ...
ȘtergereFrumoase și lăudabile versuri - elogiu! Felicitări, Adina!
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Nelu ...aşa îl văd pe Victor Bragagiu :)
ȘtergereFrumos, frumos!
RăspundețiȘtergereSincere felicitari!
RăspundețiȘtergereMultumesc, cu drag!
Ștergere