E-atâta dramă-n lume şi falsă bucurie,
Iar albul este negru şi-a devenit mizer
Când soarele îngheaţă în lacrima de ger
Răpus de întristare, de-atâta tragedie.
În negura infamă se zbate lumea-nvinsă
De o minciună hâda pe post de dirijor
Ce orchestrează jalnic, iar zâmbetele mor
Ca flacăra curată de ploaia rece stinsă.
Sunt spectator al lumii ce cânta la comandă
O simfonie rece în scrâşnet de viori
Cu sunete stridente şi zgomot de paradă.
În jurul meu se mişcă haotic doar actori,
Păpuşi fără de viaţă ce nu se-ntorc să vadă
Când spectatorul pleacă, tăcut, cu paşi uşori...
30.10.2015
Adina v.
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Da. pui mic au dreptate versurile tale ! Mi-a plăcut tristul ”Bâlci al deșertăciunilor”...
RăspundețiȘtergereDeuteronomul : ”Vanity, vanity, all is vanity”.
Multumesc mult , Tatiana ! Ma emotioneaza aprecierea ta :)
ȘtergereTe imbratisez , cu drag !
Excelentă poezie! Felicitări!
RăspundețiȘtergereMulţumesc , Gabriela ! Mă bucură mult popasul tău :)
ȘtergereTe îmbrăţişez !
Sa fiu rea... Hai să nu spun nimic de rime. E un sonet sensibil, scris de o persoană îndrăgostită de frumos.
RăspundețiȘtergere