S-a ridicat cortina, actorii poartă măşti,
Scenariul este trist, iar teatrul de duzină,
În forfota bizară, cu lacrimi prea fireşti,
Un clovn zâmbește trist ciupind o mandolină.
În umbră, spectatorii clipesc cu ochi străini,
Ca nişte măşti amorfe pe-un manechin banal,
O intrigă neclară se pierde în lumini,
În timp ce un regizor dă tonul la final.
Un cor discret se-aude. În sală, ce tăcere!
Și timpul se oprește din drumul său, forțat.
Eu, spectator tăcut, mă simt ca la-nviere,
Mă uit în jur, sunt singur. Cortina s-a lăsat!
Adina V.
22.05.2015
