Pe marginea albastră a unui cer bolnav
planează rândunica, precum o stalactită,
sub geana unui soare cu zâmbetul concav
stă ziua despletită, de drumuri obosită.
Ascunsă sub grămada de fier și de gunoaie,
o biată arătare din lumea subterană
speranțe înșelate înșiră pe o foaie,
un arhetip uzat - condiția umană.
Pe când trudea homeric la elegia vieții,
visând noi înțelesuri în tragicul destin,
deodată, se mișcară deasupra ei pereții
și înghiți făptura, molozul asasin.
O rândunică geme, apoi își zboară chinul
pe traiectorii scrise din timpuri încâlcite,
sub resturi ucigașe, a-ntipărit cuvântul
pe foaia zdrențuită speranțe adormite.
adina v.
3.01. 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas.