S-a stins și ultima speranță,
greu este drumul prin calvar,
apare-un demon ce se-agață
de cartea ruptă de tipar.
Noi poezele stau la coadă
cu coapsele strâmbate hâd,
se-nghesuie azi toți să vadă
ce-ascund sub poale și cum râd.
Ah, râd de biata rimă spartă
bucăți pe mozaic verbal
și-n iureșul poetic, iată
cum ritmul fuge în aval
prin bolovani mușcați cu sete
de noi pigmei aurolaci,
săltând cu vântul prins în plete
se-mpiedică de-un val, stângaci.
Din modernismul pus în oală
rânjește un ciolan nefiert,
ai rupe-o halcă literară,
dar nu ai vână de poiet.
adina v.
13.01.2020
Misto! Cu-al tau pamfeț ...secund
RăspundețiȘtergereIi dai pe epigoni la fund.
Pe cat ma stiu ca sunt de scund ,
Mi-ar fi si groaza sa te-nfrunt
:)))) Ha ha ha :)))
ȘtergereZic și eu: mișto! :)))