Mi-e dor să fiu ce sunt când ești,
lumină-n seara din povești,
să gust delirul adunat
în cupa dorului uitat.
Privind la stinsele ferești
mi-e dor să fiu dacă îmi ești
sclipirea fulgului visat
din noaptea-n care ai plecat.
Și uite, nu mai suntem doi,
a nins tăcerea între noi,
mi-e dor să fiu ce sunt când ești,
e-atâta iarnă când lipsești.
Înghite vidul ce-am dorit,
privesc un vis care-a murit,
nomad pe căile cerești
mi-e dor să-ți fiu, dar nu îmi ești.
Adina V.
18.12.2017
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAșa este, Alex!
ȘtergereTrecutul trage în jos :)
Cu drag!