Tu, floare a iubirii, petala ţi-o privesc
Cu jindul celui simplu ce vrea un colţ ceresc,
Cerând, o clipă numai, să te cuprindă-n braţe,
Cu disperare-n suflet de tine să se-agaţe.
De mă răneşti cu spinii de pe tulpina-ţi vie
Prin sângele vărsat ţi-oi multumi doar ţie
Că-n zbaterea lumească şi în aprinsul iad
Eşti poarta fericirii şi ultimul meu vad.
Adina V.
28.11.2015
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Foarte frumoase versuri, Adina! Felicitări și admirație!
RăspundețiȘtergereIncantata , Nelu.
ȘtergereMultumesc mult pentru aprecierea ta, valoroasa pentru mine:)
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereDin greseala, am sters ...offf...Iti multumesc mult , Gabriela !
ȘtergereAsta e ! Sunt aeriana :))
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereCa-n zbaterea lumeasca si-n preacuratul rai
RăspundețiȘtergereMi-esti glasul fericirii si locul unde stai
Eu asa as fi terminat poezia
Am fost invatati ca nu exista fericire in aprinsul iad
Înţeleg, Alex, ce vrei să spui...eu însă am scris că din acea zbatere lumească şi aprinsul iad ...ea, iubirea , este poarta către fericire , cea care deschide un alt univers total diferit de ce am ilustrat prin imaginile acela mai sumbre. Ştii ca asta e stilul meu de a contrasta :) Mulţumesc pentru cuvintele tale , cu mare drag, Alex! :)
Ștergere