sâmbătă, 16 decembrie 2017

Prăbușire



Din doi în doi am numărat iar pașii
făcuți cândva pe-o margine de stea
când peste vise, noi eram luntrașii
pe coaja unui măr ce strălucea.

Neștiutori, în urma noastră, luna
pășea timid în straie de argint,
te întrebam, mă întrebai întruna,
unde-i iubirea-n vastul labirint.

Doi rătăciți pe căile astrale,
căutători fără să știm ce vrem,
călăuziți doar de chemări bizare 
ne-am prăbușit banal într-un poem.

Din drumul nostru, astăzi încheiat,
în palmă țin un fulg înlăcrimat.

Adina V.

16.12.2017

Static


plin de uimire 
privea 
perfecțiunea femeii
gândurile se loveau 
de o pietate necunoscută până acum
renegată cu un fel de ură involuntară


se ascundea 
în tremurul degetelor
o teamă ciudată
sau poate o emoție

privirile pipăiau cu sfială
formele voluptoase 
alunecau pe coapsele arcuite
zăbovind îndelung pe gleznele fine

un freamăt surd răzbătea din ființa lui
inocența aceasta nativă a contemplării
îl domina pentru prima oară
redefinindu-l ca descendent al universului 
rătăcit până acum într-un colaps afectiv

sentimentele își întindeau brațele 
prin cavernele osoase
prin venele moi
sfâșiind tot în trecerea lor 
nebună de acaparare

femeia zâmbea

Adina V.

16.12.2017

miercuri, 13 decembrie 2017

13 Decembrie 1983



voi, în genunchi! 
pe aici a trecut el,
cel care a fost în fiecare 
și n-ați știut,
cel care a luat gândul nepătruns
ascuns în ochiul sacru
al ființei,
l-a ființat cu durerea lui
și l-a zidit în os


voi, în genunchi!
aici a zâmbit el
când frunza îi vorbea sub pași
despre naștere și moarte
despre lumină și întuneric
zbor și cădere
timp și netimp

voi, în genunchi!
a trecut El!

Adina V.

13.12.2017

luni, 11 decembrie 2017

Rugă



Prea obosit de cruda viață,
din moarte am să-mi iau puterea
destinului să-i râd în față
că m-a-nvățat doar ce-i durerea.

Am căutat calea cea dreaptă,
așa cum Domnul ne-a-ndemnat,
dar fiecare pas te-ndreaptă,
dacă nu crezi, înspre păcat.

Prea obosit de-atâtea rele,
îți cer smerit, azi, dezlegare,
păcatele - vorbele mele -
le uită, Tu, și dă-mi Iertare!

Adina V.

11.12.2017

Rondell-ul ninsorii



Când viscolește iarna peste noi
și mor cuvintele în alfabet,
un "te iubesc" se pierde-n norii grei
când viscolește iarna peste noi.


Silabele se cern peste-amintiri
topindu-se în stratul de omăt
când viscolește iarna peste noi
și mor cuvintele în alfabet.

Adina V.

11.12.2017