miercuri, 17 ianuarie 2018

Decernarea premiilor


Din soioasele lături azvârlite-n balta sorții
unde viermii nasc duhoarea răspândind-o pân la cer,
ca o plagă se întinde, arătându-și limba, colții, 
o dihanie cu guler, prin deșeul menajer.

Cu privirile crucișe și urechile-napoi,
dă seducător din coadă și își drege glasul sec, 
tace-oripilată lumea cănd din groapa de gunoi
schiaună cercopitecul, scăfârlia când i-o frec.

Dar în cloaca ei abjectă se consideră o stea,
ochiul trist al lunii plânge, chiar și teiul e șocat.
Cu pretenții de poetă, azi, Luceafărul e ea?!
Hai târâș și mergi pe burtă, apendice-atrofiat!

Țipă revoltându-se, copitata nărăvașă,
unii sar grăbiți din scaun, au uitat ceva pe foc?
Pune-ți mâna pe o bâtă și striviți fiara în fașă!
Eminescu este Unul, tu, jivină, marș la loc!

Adina V.

17.01.2018

marți, 16 ianuarie 2018

Un gramofon uitat




în cartea fără coperți
filele par aripi uscate
care mai păstrază 
cerneala dinților tipografici
din vremea când
în casele bătrânești 
cu trepte rotunde la intrare
prin perdelele străvezii 
ochiul trecătorului indiscret 
urmărea
acul de gramofon 
descătușând sunetele discului de vinil

în cartea fără coperți 
cineva 
a ascuns parfumul anilor trecuți 
buchete de miozotis 
rochii lungi de mătase
pălării cu pene și valeriana 
păstrată pe noptiera din lemn vechi

în casa veche fără uși
pereții par de hârtie 
iar păianjenii aceia negri
au sufocat sub pânza lor trecutul 
în care
un gramofon se învârte în gol
peste niște foi 
dintr-o carte

Adina V.

16.01.2018

Prima dată, îți scriu...



Înspre copilărie nu mă întorc, mi-e greu.
Nu vreau să strâng amarul în aminitiri lăsat,
m-așteaptă-n lacrimi tatăl, crezând că l-am uitat,
un fum este trecutul, cenușa sunt chiar eu.


Din clipele-nsorite când descifram povești
n-a mai rămas nimic, s-au spulberat în vânt,
doar versurile-n care te regăseai plângând
îți sunt acum alături, acolo unde ești.

O cruce învechită, un brad și Dumnezeu,
și scrijelit în piatră catrenul lui Coșbuc...
Acesta ți-e mormântul la care nu ajung
să pot să-mi plâng durerea, să-ți spun cât mi-e greu.


Adina V.

16.01.2018

pentru tatăl meu ...

vineri, 12 ianuarie 2018

Piranha


"Înnobilat" de-atâta mărșăvie,
o troacă ți-e destinul decăzut,
cuvintele îmi plâng în poezie,
cu versul, strâns de gât, te execut.

"N-aduce anul ce aduce clipa",
poeții peste noapte se-nmulțesc,
în loc de mână-și flutură aripa,
dar ei nu zboară, doar se prăbusesc.

Cu ochii bulbucați de-atâta faimă
și-au arogat formal un drept la tron,
din fașă sughițau, c-un fel de teamă,
poeme, când sugeau din biberon.

Se îmbrâncesc și dau viclean din coate
c-un zâmbet crăcănat pe chipul slut,
ești prost dacă nu știi că azi se poate 
să fii poet cu vers de împrumut.


Adina V.

12. 01. 2018

miercuri, 10 ianuarie 2018

Iarna din noi



Se scutură iarna pe umerii goi,
se lasă-nserarea, e viscol în noi,
atingeri uitate cu degete reci,
poemele-ngheață, tu, iarnă, când treci.

O urmă de vară se stinge treptat,
cenușa iubirii se-ascunde sub pat,
mă ninge decembre, mă ninge usor,
cuvântul mi-e arma de care-am să mor.

Se uită-ngrozite, la mine-amintiri,
e viscol și iarnă, nu cred în iubiri,
vârtejul cel alb mă prinde, m-absoarbe,
departe e cerul, doar tu mi-ești aproape.

Adina V.

10.01.2018