Nu sunt și n-am să fiu vreodată
o carte scrisă pentru voi,
pun focul meu într-o săgeată
ce-o-ndrept ca fulgerul spre voi.
Și cui îi pasă dacă-s vie
sau am murit în scrisul meu,
destinul meu e-o poezie
în care-l strig pe Dumnezeu.
Dau foaia spre o altă viață
și mă lovește-acest îngheț,
pe drum nimicul mă așteaptă
ascuns în fiecare vers.
Ce vers? o mărturie tristă
e cartea marelui învins,
se-ntorc săgețile-n clepsidră,
dar port în piept un foc nestins.
adina v.
8.03.2020
Învins e cel care se lasă
RăspundețiȘtergereDe întristare biruit
Unde nimicul face casă
Fiindcă iubirea s-a sfârșit
Tu n-ai să mori în poezie
Cât timp îl strigi pe Dumnezeu-
El te aude și te știe
Focul nestins,e Duhul Său.
Mulțumesc, A :)
ȘtergereCu drag!
Ce faci, do? Toate bune? 🤔
RăspundețiȘtergereDa, do :)
ȘtergereSunteți bine? Zefiraș, taifunaș, micul alizeu? :)
Micul alizeu, hmmm, hmmm, e vânt puternic... briza-s eu! 🤣 🤣 🤣
RăspundețiȘtergereCurat dodiac! (pentru alții) :))))
Ștergereda, do... do do... do, da... sora mea! 🤣
RăspundețiȘtergereBrizuț, muzuț :)) dodo!
Ștergere