marți, 13 martie 2018

Adina V. - Naștere



m-a mușcat o algă de picior 
când alergam prin maree 
să prind luna de mână
steaua ascunsă într-un ghioc 
șoptea încetișor a cântec

capricioasă 
o pisică de mare 
se gudura pe lângă genunchii mei 
când Titanicul a deschis somnoros
hublourile și a strănutat 
din carcasa șubredă
provocând un flux de informații sterile
care m-au aruncat pe tastele prezentului
despuiată de gânduri
dorințe
alge

viață
te scriu ambidextru
cu brațele Afroditei
smulse din oceanul
placentar

Adina V.

13. 03. 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu