luni, 14 noiembrie 2016

Anamorfoză




Eu te iubesc cu toată puterea minții mele
Născută din adâncul ce-ascunde murmur tragic
Când în tăcerea nopții apari ca o chemare
A unui fantomatic tărâm poetic magic.

Privirea-mi te cuprinde, te mângâie, te cere;
O, palidă nălucă, cum plânge-n versuri pana
Când îți creez conturul cu frenezia-mi vie
Ca prin a ta ființă să-mi vindec pe veci rana.

A nopții esti stăpână și te slăvesc cu-ntreaga
Simțire înfrânată ce trupului dă viață
Că pe întinsul rece și hâd al existenței
Mi-ești clipa de visare ce-n beznă mă răsfață.

Te-așez pios în slovă, te scriu cu-nverșunare
Și te închid în fila ce-și tremură visarea
Ca ultima vibrare a unui glas ce strigă
Secunda irosită când se deșteaptă zarea.

Sfârșitul e aproape, dar vreau să gust nectarul
Din trupul tău extatic cu-o patimă nebună,
Să te cuprind în mine și-n spasmul încleștării
Să uit că noaptea trece și totul e minciună.

Adina V.

14.11.2016

14 comentarii:

  1. Frumoase versuri,dar e normal sa fie asa!

    RăspundețiȘtergere