Aș vrea să-l schimb pe Kafka cu însuși Prometeu,
de stâncă țintuit cu lanțuri de păcate
să-mpartă el dreptatea acestor măști uscate
ce-au pus pe-aceeași treaptă pe om cu Dumnezeu.
Sătul de introspecții prin viata încifrată,
deschizător de drumuri, spre nicăieri și-oriunde,
s-arate el mulțimii două cărări deodată.
Dar pânza de păianjen, țesută-n jurul tău,
înclină-ncet balanța, înspre ce-i trist și rău.
Trei umbre stau la coadă pe Kafka să îl vadă.
adina v.
26.11.2018
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Adina,esti o vrajitoare-
RăspundețiȘtergereDe multa vreme m-ai vrajit;
Imi dai speranta si vigoare
Sa scriu ce nici nu am gandit.
A sufletului baterie
Parea ca mi s-a consumat
Dar vad ca datorita tie
Se pune iar la incarcat
Si iata-ma ca scriu poeme
Ce vin asa,netam-nesam
Credeam ca dup-atat vreme
De poezie habar n-am.
Acum pricep:practici magia
Ala,albastra,treaba ta
Caci te poseda poezia
Si o transferi si altuia.
Dacă nu ar fi poezia, viața ar fi foarte tristă :)
ȘtergereIată, deci, că nu sunt singura care găsește în poezie un refugiu minunat!
Cu drag!
Servus!
RăspundețiȘtergereCum ar fi tristețea fără cuvinte?
Un foc nestins.
Ștergere