Atârnă o hârtie
pe ușa farmaciei,
indescifrabil, scrisul
rânjește lăbărțat,
asfaltul ud lovește
cu palme de băltoacă
din care paraziții
pornesc un nou atac.
E ploaia. azi, pedeapsa
acestei lumi în care
desfrâul, ura, teama,
s-au instalat avid,
blamăm întruna viața,
dar ignorăm rușinea
că nu am fost în stare
să facem mai nimic.
Minciuna e scăparea
din colții remușcării,
lovim în noi când piatra
o aruncăm în alții,
familii se destramă,
înlăcrimați, copiii
învață să trăiască
departe de-a lor mamă.
Dezastrul se întinde
narcotizând simțirea,
un panteism isteric
ia naștere în noi,
privim din altă parte
abrutizați genetic
acest spectacol liber
cu scene de război.
Bisericile-așteaptă
cu mâinile întinse
de cerșetori la poartă,
cotidian clișeu,
și-i miluim fățarnici,
pupăm câte-o icoană,
zâmbind sub anateme
hulim pe Dumnezeu.
Violuri, sinucideri,
durere, boli, depresii,
sunt metastazele acute
din veacul blestemat
în care plouă veșnic
și veșnic se rănește,
în care plâng părinții
că nu i-am mai sunat.
Deschideți farmacia,
otrava chimicală
să mă ucidă lesne,
să curețe ce sunt,
această suferință
ascunsă, criminală,
să simt încet cum piere
din trup, privire, gând.
Pierdut în neființă,
aștept altă-nviere!
Adina V.
29.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas.