marți, 20 februarie 2018

Trecător



Obrazul mi-l mângâie norii
și-n ochi se-oglindește zenitul.
În tălpile mele, pământul
de ce își înfige cuțitul?

Aripa de vultur furată
despică în două neantul.
De glezne mă prinde pământul
și-ncepe cu ură asaltul.


Privirea se-ndreaptă spre stele,
în brate cuprind începutul.
Sub pasi se revoltă pământul
și-mi smulge din carne tributul.

Adina V.

20. 02. 2018

6 comentarii:

  1. Mulțumesc, Camelia :)
    Te îmbrățișez cu mult drag :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos!
    Am citit cu plăcere, obrazul mângâiat de nori
    când privirea se îndreptă spre stele strângând în brațe începutul...
    O după-amiază frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc, Aurelia!
    Mă bucură mult trecerea ta, precum și aprecierea părții pozitive din poezie, asemeni sufletului tău.
    Îmbrățișări cu drag! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Lupta in interiorul fiintei umane, dintre trupul care trage spre pamant(acolo e patria lui) si spiritul care iubeste zborul spre ceruri.Am intalnit descrierea acestei lupte nu numai in Cap,7 din Epistola catre Romani a Sf.Apostol Pavel,ci si in partea 2 din Concertul 4 pt. pian si orchestra a lui Beethoven.Eu insumi pot confirma existenta permanenta a acestei lupte in fiinta mea,asa cum si tu Adina ,o confirmi -dovada acest poem superb.FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Alex!
      Ai sintetizat perfect această luptă pe care în special sufletele visătoare, de ce nu, poetice, o simt mult mai acut.
      Cu mare drag, multumesc pentru popas și comentariu!

      Ștergere