miercuri, 21 februarie 2018

Sfoara



se ia o sfoară subțire
se întinde bine
se lasă un gând să cadă pe ea
apoi îl aruncăm în sus 
și vine primăvara

se întinde o sfoară colorată
se lasă tristețea să cadă pe ea
apoi o aruncăm în sus 
și vine fericirea

se ia o sfoară perfectă
se zâmbește la margini
se lasă viața să cadă pe ea
apoi o aruncăm în sus 
și așteptăm

Adina V.

21. 01. 2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc tuturor pentru popas.

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate