Phoenix

O pâclă mă-mpresoară, mi-e inima captivă 

în amorțeala rece cu iz de mucegai,

inserții perimate plutesc azi în derivă

acoperind cu mâzgă parcursul către rai.

O noapte-nșelătoare mă ține strâns în brațe,

se infiltrează-n oase, și oasele mă dor,

particule de apă se-nfig ca niște gloanțe 

în carnea devastată de-un chin devorator.

S-a instalat teroarea în ceata demodată,

cuvintele-s bolnave, risipă fără rost,

nu mai găsesc emoții... nu mai trăiesc o dată

să spulber încleștarea în care prinsă-am fost?

Se zbate anacronic pe foaia de hârtie,

neputincios, un strigăt în universul mort,

m-au destinat tăcerii, dar încă mă simt vie

cu toata apăsarea poverii ce o port.

Voi scrie disperarea și versul o să doară,

trăim numai o dată, murim de mii de ori,

o plagă este bezna, dar este necesară

pentru-a-nvăța în viață că trebuie să zbori.

Adina V.

22. 02. 2018