Decernarea premiilor

Din soioasele lături azvârlite-n balta sorții

unde viermii nasc duhoarea răspândind-o pân la cer,

ca o plagă se întinde, arătându-și limba, colții, 

o dihanie cu guler, prin deșeul menajer.

Cu privirea-ncrucișată, înarmată de război,

dă seducător din coadă și își drege glasul sec, 

tace-oripilată lumea când din groapa de gunoi

schiaună cercopitecul, scăfârlia când i-o frec.

Dar în cloaca ei abjectă se consideră o stea,

ochiul trist al lunii plânge, chiar și teiul e șocat.

Cu pretenții de poetă, azi, Luceafărul e ea?!

Hai târâș și mergi pe burtă, mic apendic bulbucat!

Revoltată se agită, copitata nărăvașă,

unii sar grăbiți din scaun... au uitat ceva pe foc?

Pune-ți mâna pe o bâtă și striviți fiara în fașă!

Eminescu este Unul, tu, jivină, marș la loc!

Adina V.

17.01.2018