un salon cu gratii la ferestre
cu rânjete în tencuiala veche
unde mirosul umed al cărămizii
a pus stăpânire peste tot
aici nu se zâmbește
aici se moare
aici se plânge
aici fiecare clipă poate fi ultima
pe fețele brăzdate de ridurile durerii
boala a șters orice lumină
albul murdar a învins
aici nu se zâmbește
pe coridoare se furișează siluete fragile
tencuiala nisipoasă păstrează atingerea lor
o inimă
o întrebare sau un nume
o întrebare sau un nume
coridoare lungi
întunecoase
tăcute
întunecoase
tăcute
aici se moare
trupurile așteaptă sfârșitul
în paturi ruginite
lacrimi de tristețe
de neputință sau resemnare
se pierd în perna subțire
aici se plânge
paznicii acestui ultim loc
se mișcă tăcuți
smulg câte o oră bolnavă
din caruselul timpului
pentru un chip de pământ
sau poate încă o zi
încă o zi
aici fiecare clipă poate fi ultima
de ce plângi?
spuse îngerul zâmbind
Adina V.
24. 01. 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas.