Sfidez înălțimea

Sfidez înălțimea

de-un zid coșcovit agățat,

lumea, sub mine,

în spate 

își cară iar ziua. 

Claxoane, mișcare,

vacarm și lătrat.

Ce liniște este aici!

Atât de aproape e cerul,

(și norii aceia pufoși),

cu unghia-i zgârii seninul,

plămânii respiră nervoși.

De zid m-am lipit și mi-e bine,

îi simt umezeala în pori,

mi-e rece de mine,

mi-e bine de nori.

Sfidez înălțimea,

tu, lume, mă dori.

Coboară!

mă strigă iar lumea

cu glas de claxon citadin,

coboară să-ți duci veșnicia

prin cărciumi sordide,

desfrâu și suspin...

Coboară!
 mă strigă iar lumea

și glasul răsună străin.

Mi-e bine de cer, 

sfidez înălțimea,

mai stau

încă puțin...

Adina V.

20.12.2017