În ceața-n care-i scufundat orașul,
străpunsă blând de semafoare,
se văd pe drumuri laterale,
împleticindu-se în mers,
hilare umbre trecătoare,
scheletice, rânjind la porți
și căutând prin buzunare
mormanul ruginit de chei.
Cu degetele tremurând
agită sticla și o strâng de gât
sorbind cu buzele uscate
ultimii stropi, cu greutate...
Se prăbușesc apoi răcnind,
iar poarta din încheieturi
scârțâie scurt...și morți de beți
n-aud când miezul nopții bate.
În orchestarea-ntregii parodii
cu bețivani purtând o mască,
se înfiripă ultima speranță
că poate, totuși, morții-aceștia,
cu rictus strâmb, zâmbete sparte,
printr-o minune ne-nțeleasă,
a doua zi se vor trezi
nepăsători, absenți la toate,
și vor păși din nou
cu brațele deschise,
vii.
Adina V.
19.12.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas.