marți, 19 decembrie 2017

Romanță amețită



În ceața-n care-i scufundat orașul,
străpunsă blând de semafoare,
se văd pe drumuri laterale, 
împleticindu-se în mers,
hilare umbre trecătoare,
scheletice, rânjind la porți
și căutând prin buzunare 
mormanul ruginit de chei.

Cu degetele tremurând 
agită sticla și o strâng de gât
sorbind cu buzele uscate 
ultimii stropi, cu greutate...
Se prăbușesc apoi răcnind, 
iar poarta din încheieturi 
scârțâie scurt...și morți de beți
n-aud când miezul nopții bate.

În orchestarea-ntregii parodii
cu bețivani purtând o mască,
se înfiripă ultima speranță
că poate, totuși, morții-aceștia,
cu rictus strâmb, zâmbete sparte,
printr-o minune ne-nțeleasă,
a doua zi se vor trezi 
nepăsători, absenți la toate, 
și vor păși din nou
cu brațele deschise, 
vii.

Adina V.

19.12.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu