Numai tu

Cât te iubesc o știe numai vântul 

prin crengile de dor când se răsfață, 

în mine a-nflorit iarăși cuvântul 

când poezia m-a trezit la viață. 

Ești cântecul ce-și plimbă alinarea 

prin sufletul pustiu până acum, 

ești valul care-n zori străbate marea 

urmându-și enigmaticul său drum. 

Ca un vulcan năvalnic ce își poartă 

atingerea de foc peste pământ, 

tu ai topit tăcerile de gheață 

și negurile s-au pierdut în vânt. 

Ți-e numele o dulce mângâiere, 

un răsărit ce freamătă duios, 

te-ascund în mine, unică avere, 

și-nvăț să zbor spre cerul luminos.

Adina V.

29.11.2017