miercuri, 29 noiembrie 2017

Numai tu


Cât te iubesc o știe numai vântul 
prin crengile de dor când se răsfață, 
în mine a-nflorit iarăși cuvântul 
când poezia m-a trezit la viață. 

Ești cântecul ce-și plimbă alinarea 
prin sufletul pustiu până acum, 
ești valul care-n zori străbate marea 
urmându-și enigmaticul său drum. 

Ca un vulcan năvalnic ce își poartă 
atingerea de foc peste pământ, 
tu ai topit tăcerile de gheață 
și negurile s-au pierdut în vânt. 

Ți-e numele o dulce mângâiere, 
un răsărit ce freamătă duios, 
te-ascund în mine, unică avere, 
și-nvăț să zbor spre cerul luminos.

Adina V.

29.11.2017

Un comentariu: