marți, 17 octombrie 2017

Gânduri 13



Pe mine mă privește
în noaptea asta cerul 
și fiecare stea
e-o notă dintr-un cânt, 
îmi pare că pământul
rescrie-o melopee 
într-un acord firesc,
cu degete de vânt.

Pe portativul negru
se scurge o cometă-
o lacrimă de foc,
un fulger sfâșiat...
Mă sting tăcut în noaptea
când mă-nspăimântă cerul
lăsând în urma mea
un vers neterminat.


Adina V.

17.10.2017

2 comentarii: