Ipotenuza despărţirii Punctul comun
Un punct comun cândva, iubirea, Având ca punct comun, iubirea,
a-ngemănat două destine – ne-am întâlnit, două destine:
un Tu de-un cromatism aparte, Tu - de un erotism sălbatic,
un Eu pierdut printre ruine. Eu - rătăcind printre ruine.
Eu – doar amurgul vieții-n care Eu, care o viaţă consumasem
strânsesem vise prezumtive, un munte de prezervative,
iar Tu – un răsărit sălbatic am regăsit un Tu dorindu-şi
printre iluzii primitive. noi experiențe abrazive.
Ca-ntr-un delir scăpat din cușcă Dar ca un leu, închis în cuşcă,
ne-am întâlnit instinctual, am constatat instinctual
gândiri diametral opuse că suntem două vieţi opuse,
unite-n punctul virtual. de trei decenii în aval.
Eu desenam spre est confuzii, Cu mintea plină de confuzii
un strigăt germina în ele, şi vise germinând rebele,
spre vest, te sufoca o vară m-am sufocat o vară-ntreagă
din algele uitate-n piele. cum pot să îţi pătrund sub piele.
Învinși de-această geometrie Chiar dacă nu a fost să fie
în care ne-am jucat de-a mirii, Şi nu am înclinat balanţa,
săpăm cu semne de-ntrebare Ştiind că-i ultima ce moare,
ipotenuza despărțirii. Eu voi rămâne cu speranţa.
Adina V. Ionel Mony Constantin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas.