marți, 11 iulie 2017

Conflagrația iubirii



În mine, ciocul și-a înfipt iubirea, 
acvilă-nveșmântată-n curcubeu,
într-un timpan vibrează amintirea 
strămoșului primar Epimeteu.

Te-aș împărți în mii de respirații,
în agonii nescrise-n călimară,
și-această conflagrație a vieții
s-o-nchid într-un poem care să doară.

Să știi și tu o patimă cum poate 
să nască un poet sau să-l ucidă,
iubita mea, cu buzele uscate,
absența ta începe să mă-nghită.

Nici să mai strig nu știu ca altădată,
încep un vers și mă opresc rănit,
pe foaia de hârtie, deodată,
văd chipul tău de iarnă viscolit.

Bolnav de febra amintirii tale
te chem, salvează-mi trupul omenesc,
să pot să-nchei acest poem prin care
în osul meu, nebun, să te zidesc.

Adina V.

11.07.2017


6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era corect cum scrisesem, pornind de la "conflagrația aceasta" ...
      Oricum, am modificat puțin.
      Mulțumesc!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. Foarte frumos, iar ultima strofă este cea care mi-a plăcut cel mai mult!

    RăspundețiȘtergere