Neostenita vrere de a cunoaște totul
mi-a pus în palma vieții și flori, și mărăcini,
am alergat pe culme, m-a înghițit torentul,
am cunoscut revolta și-am plâns printre străini.
Întors din pribegie sărut mâna Ta sfântă
cu deznădejdea celui de remușcări cuprins,
de-mi ești tu, Doamne,-alături, nimic nu mă-nspăimântă,
nici țipătul furtunii ce-n mine nu s-a stins.
Adina V.
20.02.2017
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Aurel.
Ștergere