marți, 21 februarie 2017

E iarna asta o ruină...



E iarna asta o ruină,
dezmățul fulgilor ne doare,
mi-e dor de tine, de lumină,
de armonie și culoare.

În mine cântă valul, marea
și muntele sărută cerul,
își strigă bradul sărbătoarea
în ram când poposește gerul.

În mine zborul se trezește
cu glas de prunc nevinovat,
iubirea-mi bate la ferestre
cu ramul dorului curat.

În mine, azi, tristețea-i moartă,
îmi țipă primavara-n vene,
pe buze-am gust de vară coaptă,
în suflet doine și legende.

În mine, gândul prinde viață,
surâde lacrima-n cuvânt.
a-nmugurit în dimineață
și crucea veche pe mormânt.

În mine crește nemurirea,
iar moartea singură, jelește,
o stea ridică lin privirea:
însuși Bacovia...zâmbește!

Adina V. 

21.02.2017


3 comentarii: