duminică, 5 februarie 2017

Descătușare


De astăzi pun opreliște la tot,
rup fiecare lanț ce mă rănește,
o plagă este lumea și socot
că-n întuneric gândul ruginește.

Parcursul meu, stângaci, în univers,
s-a-mpiedicat de-atâtea involuții,
dă-mi, Doamne, forța să erup în vers:
modalitatea-n care strigă muții.

Religia imi pare-un monolog,
o povestire mult prea descriptivă,
din ea am învățat doar să mă rog
să-nving când viața mi-este împotrivă.

Nu vreau să mai urmez în mod pasiv
conceptele menite să mă-nghită,
cât existăm e totul relativ.
Am să pășesc în moarte , fericită.


5.02.2017

Adina V.


4 comentarii: