Ascultă Radio Poema

luni, 23 martie 2015

Corbul



În liniştea nopţii, gândind cu alean,
Un corb mă înţeapă cu ciocul în van.
Ce straniu priveşte cu ochii de jar...
Ce taină doreste s-aducă în dar?


Cu mâna gonesc arătarea sinistră 
Cu aripi de beznă, cu cioc de metal.
Hai, pleacă în neguri, pasăre tristă
Şi cobea să piară cu zboru-ţi letal!


Tăcerea mă prinde în braţele-i reci,
Lumina se pierde încet din odaie 
Şi somnul mă-mbie cu şoaptele-i seci.
Visez sub a lunii aprinsă văpaie.

***********************

Mă plimb pe cărări istovite de jale,
Prin neguri intense fără liman
Zăresc o scânteie, departe îmi pare,
Parcă-i o lampă aprinsă la geam.

În bezna de gheaţă străluce aievea,
Mă cheamă cu raza-i de foc milenar,
În goană nebună alerg către dânsa,
Ajung şi privesc c-un zâmbet neclar.

E corbul ce fuse la mine-n odaie!
Semeţ stă pe tronu-i de crengi secular,
Privirea-i e ţintă la mine, se-nfoaie,
Şi-n juru-i se simte un aer polar.

Dar ochii sunt vii în corpul vremelnic,
Izvor de lumină în neagra fiinţă
Ofrandă ce-alină pustiul, temeinic...
Iar sufletu-mi plânse de-amară căinţă.

"Te-aştept să revii în nopţi argintii,
Să-mi fii călăuză , prieten , confrate,
Mi-e viaţa pustie, hai,spune-mi că vii!"
Şi corbul, tainic, răspunse:"Se poate..."

****************************
Iar cerul vibrează, intens, plin de şoapte...
Cu greu mă trezesc din drumul visat...
Deschid poarta casei în magica noapte
Şi corbul e-acolo. Il chem...şi-a intrat!



Adina V. 22.03.2015


In memoriam Edgar Allan Poe