A murit dresorul viselor absurde,
printre flăcări albe, lacrimi cad ușor,
nu se știe cine a plecat și unde
gândurile-aleargă pe atoli de dor.
A plecat dresorul vieții-ntunecate
și a luat lumina clipelor ce par
mici scântei venite din exil în noapte
spre-a vesti că ziua pentru toți e-un dar.
A uitat dresorul florilor de munte
să înscrie-n cartea acelor de brad
dimineți cu soare, frumuseți ce mute
au privit când moartea i-a sosit în prag.
Adina V. 10.02.2015
